Tinerii serioși nu intră în partide

Tinerii prezentului și cei ai viitorului au cu totul altă viziune decât orice partid din România.

Partidele nu sunt rele și nu sunt nici sfinte. Sunt doar  organizații precum multinaționalele, ONG-urile sau alt tip de organizație.

Nu e vorba de forma sau de tipul organizației. E vorba de esența organizației. De ce transmite, cum o transmite și mai ales pentru cine o transmite.

Tinerii nu sunt proști. Au o grămadă de calități prin care își pun amprenta în comunitate și lumea întreagă. Și o fac foarte bine. Cum nu a făcut-o nici o generație până acum.

Au în schimb și multe carențe. Este și normal. Nu sunt perfecți, nu sunt salvarea sau călăii viitorului. Sunt o generație ciudată, diferită și mereu în mișcare. Este de neînțeles atitudinea și comportament promovat de cei trecuți de al patrulea deceniu al vieții privitor la modul în care tinerii văd viața și lumea.

În acest context social, e nevoie ca această nouă generație să umple golul lăsat de cei care ies la pensie. Sau, de cei pe care lumea nu îi mai recunoaște ca fiind capabili să mai ofere valoare. Și numărul lor este mare, și este cu preponderență mai mare în politică.

Politica este cea mai serioasă treabă pe care o avem de făcut. Pentru că ea reprezintă arta de a guverna o comunitate, o națiune, o uniune de națiuni sau chiar întreg globul. Și guvernarea asta rezultată din politică are ca efect o viață mai bună sau mai rea a populației.

Există un trend în rândul populației, cam mare ce-i drept, care afirmă că politica este de rahat și că ei nu se bagă. Au dreptate și trebuie respectat acest punct de vedere indiferent de punctul de vedere de la capătul celălalt al discuție.

Am militat pentru a nu intra în politică, cum am făcut-o și pentru a intra. Ambele au sens și se justifică ușor. Acum, după ce am înțeles un pic mai bine, am altă perspectivă.

Vremurile politice sunt tulburi în România. Așa au fost mereu și vor mai fi de acum mult timp. Este și normal.

Ceea ce este mai limpede în tabăra celor tineri este faptul că ei sunt schimbarea. Dar nu pentru partide, ci pentru lume. Ei pentru partide nu au nici un sentiment și nu simt o apartenență. Pentru că ei vor să schimbe lumea, nu să se bată pe poziții.

Nu îi interesează cum sunt negociate pozițiile cheie din oraș.

Cine ia biblioteca?

Cine ia poziția de viceprimar?

Cui revine cantina săracilor?

Cine are majoritate din Consiliu?

Cine toarnă pe cine?

Sunt naivi, visători și au o dorința de a face bine fără nici o intenție personală ascunsă.

În acest moment, o parte din tineri au de ales un partid în care să activeze. Fie că este vorba de PSD, PNL, ALDE, UNPR sau alt partid.

Sau aleg să nu intre.

Ce se întâmplă când aleg să intre într-un partid?

În acel moment sunt înregimentați și stampilați cu o culoare de care nu îi mai scapă nimeni. Tot în același moment li se oferă sprijin din partea fiecărei organizații. Intră într-un sistem prin care se începe joaca.

Fiecare partid vrea cei mai buni oameni. Cei mai competenți oameni, liderii prin care partidul impactează comunitatea. E vorba de resursa umană cea mai competentă. Nu e vorba de nimic altceva decât de o lege a firii. Să lăsăm masonii și alte prostii deoparte.

Ei bine, ca tânăr ești colorat în culorile partidului și toată lumea te va asocia cu formațiunea politică respectivă. Nu vei mai fi un om normal indiferent de cei vei face. Vei avea de câștigat și de suferit.

Eu cred cu tărie că orice asociere cu un partid a unui tânăr serios, competent și cu o dorința de a face lucruri bune pentru comunitate și societate este o mare GREȘEALĂ.

PSD, PNL și alte partide politice din România sunt în moarte clinică. Sunt precum un mort viu. În 20 de ani ele sunt moarte moral, depășite ca scop și neadaptate la context.

De exemplu, electoratul PSD-ului este reprezentat de oamenii trecuți de 50 de ani. Peste 20 de ani, numărul lor scade vertiginos. Și atunci, fără clienții fideli vor intra în colaps.

PNL nu are o organizare care să permită crearea unei structuri puternice. Naționalismul este depășit. Vorbim în prezent de o gândire globală în care granițele nu își mai au rostul.

Este o realitate greu de acceptat pentru PNL. Realitate din care reiese că partidul începe să piardă teren, fiind nerecuperabil.

În acest moment, asocierea cu unul din cele două partide, cele mai puternice de altfel, este o carte necâștigătoare.

În douăzeci de ani, cele două partide vor fi depășite. Deci, dacă o faci riști să pierzi noul tren.

Totuși, nu poți să stai impasibil ca tânăr. Care este alternativa?

Alternativa a fost mereu, este și va fi mediul ONG-urilor. Un mediu pentru cei care nu au interese în spate. Este vorba de a face ceva fără să aștepți nimic în schimb.

Mediul voluntariatul este noul trend. Din rândul ONG-urilor vor fi următorii lideri. Fără nici o asociere de culoare. Fără oameni care vor să facă politica pentru bani.

Viața în ONG-uri nu e ușoară, dar te călește și îți îmbogățește sufletul.

Oamenii nu vor să mai vadă același tip de om politic. Vor să vadă ceva fresh, ceva nou. Un om fără nimic politic în spate. Spate, care să creeze un gând al tot ce a fost negru până acum.

Oamenii din ONG-uri fac ce nu poate să facă politicul. Sunt acolo pentru că politicul a dat greş. Ei vin să facă ce nu pot cei investiți prin puterea democrației.

Le va veni rândul în curând. Pentru că politicul are tot ce îi trebuie să dea cu stângul în dreptul.

Morala acestui articol este simplă:

Dacă ești tânăr și vrei să faci bani, mergi în politică.

Dacă ești tânăr și vrei să devii mai bun în domeniul tău, mergi și lucrează până devii cel mai bun.

Dar, dacă vrei să faci lumea mai bună, intră în mediul ONG-urilor.

Related posts

One thought on “Tinerii serioși nu intră în partide

  1. That’s a smart answer to a dicfifult question.

Leave a Comment