Istoria fotbalului: Antichitatea

Fotbalul este cel mai popular sport din lume pentru că experiența oferită fiecărui participant la joc, indiferent că-i jucător, fan, antrenor, etc, oferă o nouă lume în care realitatea este unică. În această lume nouă, jucătorul devine factorul principal în jurul căruia noua realitate există. 

Ei bine, această nouă lume trece fiecare participant la joc printr-o călătorie interioară puternică oferindu-i o experiență care-l face dependent de joc. Fiecare experiență oferită de fotbal este unică și în acest mod, fotbalul se împrospătează și se reinventează de fiecare dată.

Aceasta caracteristică descrisă mai sus este una din multele caracteristici pe care jocul le are și care au fost descrise aici. Am înțeles faptul că fotbalul este cel mai popular joc din lume și am înțeles și de ce. Dar întrebarea este, de unde vine?

Răspunsul la această întrebarea mi-a luat ceva timp din viață, dar a meritat. Am adunat informații care încep odată cu cea mai veche formă ce se aseamănă cu fotbalul și continuă până în momentul în care apare Football Association în 1863. 

Răspunsul la întrebarea de unde vine fotbalul este structurat în 2 articole. Primul cuprinde Antichitatea și al doilea Evul Mediu.

Să începem cu primul, așa că formele existente asemănătoare cu fotbalul în perioada Antică sunt 3 la număr.

1. Ulama la azteci.

2. Cuju la chinezi.

3. Harpastum la romani.

Cele 3 jocuri de mai sus nu sunt forme exacte ale fotbalului din perioada Antică a civilizațiilor mai sus amintite. Sunt doar forme de joc asemănătoare cu forma actuală a jocului cu mingea. Caracteristicile comune sunt faptul că era folosită o minge, că nu era permisă jucarea mingii cu mâna sau că era un teren delimitat.

Cele 3 jocuri trebuie înțelese în cadrul culturii fiecărei civilizații. Cultură a civilizație care oferă dimensiunile simbolice și rolul jocului. Ne vom axa pe reguli, mod de joc și mai ales pe simbolistica avută de joc în cadrul civilizației.

Acest articol vine în întâmpinarea nevoii de a înțelege jocul de fotbal și de a putea fi dezvoltat în cadrul culturii noastre.

Hai să discutăm despre fiecare joc în parte.

1. Ulama

Perioadă de apariție: 1400 de ani înaintea lui Hristos

Locația: Sudul Americii de Nord, America Centrală, Nordul Americii de Sud

Nume: Pok a Tok, Pitz și Ulama.

De-a lungul istorie mesoamericane, jocul a avut cele 3 nume în perioada pre-clasică, clasică și post-clasică. Dar în fond este vorba de același joc, iar cea mai populară denumire pare să fie de ulama.

Mingea

Mingea era făcută din cauciuc, fapt confirmat și de faptul că majoritatea arenelor descoperite se află în regiuni unde arborele de cauciuc crește. Ele puteau avea o greutate între 1,4 kg și 2,7 kg și un diametru între 25 și 30 cm.

Arena

Arenele sunt adevărate opere de artă care demonstrează forța mesoamericanilor când vine vorba de arhitectură și simbolistică. Structura arenelor a rămas aproape intactă de-a lungul celor mai bine de 2000 de ani. Mai mult de atât, în zona de sud a Americii de Nord, Americii Centrale și a nordului din America de Sud, s-au găsit în jur de 500 de arene în care ulama era practicată.

Infrastructura pare să fi fost la ea acasă pentru civilizațiile mayașă, carabiană, teotihuană și aztecă când vine vorba de ulama. Terenurile de joc nu erau de dimensiuni identice în toate zonele, cel mai mare fiind de 96,5 metri lungime și 30 metri lățime la Chichin Itza și cel mai mică de 16 metri lungime și 5 metri lățime la Tikal.

Arenele erau în formă de I sau de T privite de sus, iar privite de la nivelul solului de V. Această formă de V vine cu o simbolistică foarte interesantă detaliată la momentul simbolisticii. Arenele mesoamericanilor sunt foarte asemănătoare cu stadioanele din zilele noastre la nivel de tribune laterale.

Reguli

Jocul era foarte simplu și complicat în același timp datorită faptului că mingea era foarte grea și putea fi lovită doar cu șoldul. Acest procedeu, nu doar că era greu de realizat, dar în același timp ducea la multe accidentări din partea jucătorilor.

Din acest considerent, jucătorii foloseau materiale de protecție în zona șoldurilor sau a altor zone sensibile.

Echipa erau formate din 2, 3 sau 4 jucători și se înfruntau câte două echipe.

Scopul jocului era ca mingea să fie dusă în terenul advers până atinge zidul din spatele jucătorilor echipei adverse. Regulile diferă de la o epocă la alta, existând diverse metode de a încheia jocul, fie prim atingerea zidului din spatele jucătorilor de 8 ori, ori prin introducerea mingii într-un inel.

Simbolistica

Din toate jocurile din perioada Antică și Medievală, Ulama pare să aibă cea mai puternică rațiune de a fi fost practicată. Ei bine, să vedem ce simboliza mingea și arena.

Mingea = soarele

Terenul de joc = ziua

Zidurile din spatele terenului = dimineața și seara

Tot jocul era un ritual prin care era soarele era puternic simbolizat de mingea, ea fiind artefactul cel mai important al jocului și capturarea lui însemna noapte pentru adversari, adică moartea, iar pentru echipa care-l deținea, dimineață, adică o nouă zi.

Deseori se întâmpla ca, capitanul echipei pierzătoare sau chiar întreaga echipă să fie sacrificată. Uciderea în cultura maiașă și aztecă nu reprezenta o crimă, ci un mijloc prin care comunitatea se purifica și reîmprospăta. Din acest motiv, ulama trebuie înțeles în contextul culturii mesoamericane.

Un ultim aspect foarte interesant despre arenele în care se practica ulama este faptul că ele erau de fapt, nu doar arene pentru joc, ci și curți în care se practicau dansul sau alte manifestări culturale. Iar forma lor de la nivelul solului este una de V ce simbolizează creștere, deschidere, viață.

2. Cuju

Locația: China, orașul Linzi.

Perioada de apariție:

  • 206 înainte de Hristos – 220 după Hristos ( Dinastia Han )
  • 246 înainte de Hristos – 221 înainte de Hristos ( Perioada Regatelor Razboinice )

Nu se știe exact când a apărut pentru prima dată Cuju, dar cu siguranța prima mențiune este făcută de Sima Quian, marele scrib în lucrarea Shiji publicată într-un fel de cronica istorică ce a fost scrisă în perioada dinastiei Han.

Dacă prima mentiune este în perioada Dinastiei Han, jocul poate fi apărut ori înaintea dinastiei ori în timpul dinastiei, din acest motiv cele două perioade sunt luate în considerare pentru a nu se comite greșeli.

Nume: Taju, Zhuqiu sau Tiyan, dar cel mai popular este Cuju.

Mingea

Mingea a suferit modificări în timpul dinastiilor, astfel în timpul Dinastiei Tang ( 618 – 917 d.Hr ) și Song ( 690 – 1279 d.Hr) se face trecerea de la mingea în care era umplută vezica urinară cu păr la vezica urinară cu aer și apoi acoperită cu piele de bovină.

Prin această trecere, practic Cuju capată o nouă dimensiune dată de greutatea mingii, ce-l face mai ușor de practicat și mai spectaculos.

Arena

Numele arenelor era Ju Chang și aveau două forme în funcție de stilul de Cuju ales să fie praticat.

Astfel, pentru Zhuqiu, prima formă de Cuju, terenul era dreptunghiular cu o lungime de aproximativ 100 de metri și o lățime de 40 de metri la capete având 6 găuri numite jushi.

Pentru Baida, a două formă de Cuju, terenul putea fi dreptunghiular sau pătrat, dar cu dimensiunile mai mici pentru că în mijlocul terenului se afla o plasă înaltă de 10 metri care tăia terenul în două, asemănător cu terenul de la voley cu deosebirea că plasa era de jos până sus, iar în plasă se afla o gaură numită zhengsai.

Un detaliu important, Cuju era practicat la începuturi doar în curțile imperiale, iar mai apoi au fost construite arene dedicate special jocului care a devenit o tradiție în China organinzându-se campionate și chiar o asociație.

Reguli

Pentru Zhuqiu echipele erau formate din 12-16 jucători, 6 apărau jushi și restul atacau pentru a înscrie în jushi advers.

Se poate atinge mingea cu orice parte a corpului mai puțin mâna. Pentru ca regula să nu fie încălcată, există un arbitru care se asigură că jocul este respectat putând lua decizii în privința jocului foarte bine condiționate într-un regulament.

Pentru Baida, erau între 2 și 10 jucători și era desemnată căștigătoare echipa care trecea mingea de cele mai multe ori prin zhengsai sau ochiul boului care avea un diametru de 40 de cm.

Simbolistica

La fel cum Ulama trebuie înțeles în contextul cultural al mesoamericanilor, la fel și Cuju are nevoie de a fi înțeles în cadrul culturii chineze din anii amintiți mai sus. Spun asta pentru că doar încadrat în spațiul fizic și temporal se poate înțelege pe deplin jocul.

În contextul războaielor foarte dese, Cuju a luat forma de antrenament în cadrul pregătirii armatelor pentru război. Astfel, jocul simboliza lupta dintre două armate fiind foarte popular și de asemenea foarte util. Astfel, jocul reflecta strategia de luptă a armatei fiind un instrument prin care fiecare războinic își dovedea vitejia și pregătirea pentru război care nu era unul foarte blând.

Cuju a jucat un rol important pentru cultura chineză a perioadei celor 3 dinastii prin utlilitatea în pregătirea războiului, a adunat poporul chinez în jurul său, a creat o formă de divertisment care a ajuns la rang de artă și a devenit conform FIFA prima formă de fotbal.

Din China, Cuju a fost răspândit în toată Asia luand diverse forme precum Kemari în Japonia, sau aceleași în Vietnam sau Coreea.

Legat de aspectul, prima formă de fotbal recunoscută de FIFA, cred că Ulama nu este doar prima formă de fotbal, ci și prima atestare de joc din toate timpurile, iar statutul de strămoș al fotbalului din punctul meu de vedere, îi revine cu vârf și îndesat.

3. Harpastum

Locație: Imperiul Roman

Când vine vorba de Harpastumul roman, trebuie să mergem un pic în spate pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba. Și când spun în spate, mă refer la greci pentru că bazele Imperiul Roman sunt puse pe transferul culturii grecești la Roma.

Jocul grecilor este Episkyros, și care este un joc diferit de cel al romanilor. Ei bine, grecii trasau o linie la mijlocul terenului, apoi câte o linie la capetele terenurilor și cei 14 jucători de fiecare echipă treceau mingea peste linia de fund a adversarilor folosind și mâinile, fapt ce-l face să semene mai mult cu rugby-ul.

Dar despre acest joc se cunosc puține detalii, însă se știe un amănunt foarte interesant: pe trofeul Campioanatului European se află imaginea de mai jos gravată.

Harpastumul roman a devenit un joc foarte popular în Imperiu datorită regulilor simple și gălăgiei stârnite în jurul său. Aici vom prezenta harpastumul în forma lui organizată, nu în forma de gloată care era practicată pe străzile Romei.

Terenul

Marimea și forma se aseamănă cu cea a unui teren de fotbal din zilele noastre. Având la fel ca și terenul grecilor cele 3 linii.

Reguli și mod de joc

Echipele puteau fi formate din 5-12 jucători care aveau ca scop să țină mingea în terenul lor de joc cât mai mult timp. O regulă care făcea diferența de episkyros era dată de faptul că doar un singur jucător putea ataca adversarul care avea în posesie mingea. Acest aspect a dus la driblinguri din partea jucătorilor oferind un spectacol de zile mari spectatorilor, fapt ce a dus la popularizarea în masă a harpastumului.

Să nu uităm că la fel cum Cuju era o formă de antrenament, la fel și harpastumul a fost folosit de câțiva împărați romani la antrenamentul legiunilor. Acest lucru a făcut ca mulți să emită ipoteză că fotbalul de gloată din Marea Britanie a luat naștere prin introducerea legionarilor romani a harpastumului roman.

Simbolistica

Harpastumul era folosit în Imperiul Roman ca formă de antrenament pentru soldați, dar în cea mai mare desfășurare a sa, pentru divertismentul populației Romei care-l practica în spații deschise, cât și pe străzi ajungându-se la devastări și chiar omucideri.

Aici se încheie prima perioadă din istoria fotbalului, Antichitatea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.