Ce legătură are feedbackul cu AIESEC

Când eram în liceu îmi doream să studiez managementul. Am fost pasionat de multe activități dar sunt puține acele activități care m-au pasionat mai mult ca managementul.

Uneori managementul pare sexy și facultățile cu specializarea de management sunt pline de studenți care în goana după un post de manager s-au înghesuit la ușa facultăților. 

Dar la contactul cu primul curs de management dau de o imagine dură, încâlcită și greu de explicat. Asta a fost și senzația mea când am deschis primul curs de management. Și a fost asa până la finalul facultății.

Când am intrat în AIESEC am fost lovit de un management și el foarte ciudat. Dar era un management făcut de studenți de 20 de ani care nu știau prea bine cu ce se mănâncă și nici nu prea își dădeau seama.

Problema era ca eu nu știam cum să spun că facultatea nu îmi oferea ceea ce îmi doream eu de la ea pentru că managementul învățat în facultate este unul expirat, care se bazează pe principii valabile acum 150  de ani și că este inutil să memorez tone de cursuri.

Îmi era greu să explic unui management din AIESEC care suferea de o lipsa de cunoaștere, nu oferea încredere și nici suport unui membru.

A fost o perioadă dură atunci când studiam management și când eram membru în AIESEC. Dar am învățat o lecție al naibii de bună.

Feedbackul este un instrument pe care managerii buni îl folosesc pentru a opera cu oamenii.

Oamenii sunt sensibili, au frici, sunt mereu în căutare de răspunsuri, au nevoie de un sens și de un scop.

Eu nu am primit feedback calitativ nici de la facultate și nici de la managementul din AIESEC. Ambele contexte îmi ofereau răspunsuri vagi sau prea personale ca eu să conștientizez și să devin responsabil de acțiunile mele.

Așa că am devenit un rebel sau uneori răutăcios pentru că acesta era modul meu de a mă apăra. Și asta nu făcea bine nimănui.

Un feedback bun te ajută în orice arie a vieții tale. Te ajută la locul de muncă, te ajută să ai relații cu părinții și prietenii mai bună, te ajută să ai o relație de cuplu sănătoasă.

Dacă știi să dai feedback poți să spui că ai un instrument foarte puternic la îndemână. Mai jos sunt câteva principii extrase din experiența mea din AIESEC pe care să le iei în considerare când lucrezi cu oamenii.

1. Cel mai prost feedback este personal și care provoacă vină.

Când eram membru în AIESEC eram prins parcă într-un mod de a gândi care nu ma făcea să am încredere în mine. Eram parcă ținut într-o senzație de vină, de disconfort și mă simțeam vinovat.

Atunci când ești tentat să oferi feedback personal intri pe un teren minat. Dacă totuși te încumeți să o faci trebuie să știi foarte bine contextul persoanei pentru a nu emite judecați greșite.

De obicei feedbackul se oferă cu patos când lucrurile nu au mers foarte bine și se pune la zid persoana în cauză. Și în acel moment persoana în cauza resimte un val de vină care îl va cuprinde și care va face din el un om slab, fără încredere, inabordabil, ursuz, răutăcios și care va face la fel când va avea ocazia.

Feedbackul personal poate distruge relația definitiv. Este o modalitate foarte simplă de a te îndepărta de angajați, prieteni, familiei, etc.

Suntem foarte atenți la detalii. Și parcă vedem părțile mai puțin bune ale oamenilor foarte deranjante. Și atunci tindem să asociem cu părțile mai puțin bune tot ce fac oamenii.

Și în acest mod feedbackul ia o formă personală care are consecințe nefaste.

2. Cel mai bun feedback este subiectiv și descriptiv.

Mereu mi-a plăcut să învăț. Și să învăț din ce fac practic. Sunt un om practic și mereu orientat către acțiuni.

Îmi plăcea când aveam parteneri de joacă și mă simțeam foarte bine când mă lăsăm pradă jocului. Jocul e o modalitate foarte bună de a învăța.

Am avut și o curiozitate foarte mare de a vedea ce cred oamenii despre modul în care mă joc. Aici e magia. Feedbackul este un mod foarte bun de a dezvolta oamenii din jurul tău.

Prim feedbackul pe care îl oferi poți să dezvolți un om sau să îi tai aripile. Oamenii au nevoie de încurajare. Au dilemele lor peste care trebuie să treacă. Și au nevoie de suport pentru a trecere peste.

Și cel mai bun mod de a-i ajuta este o oferindu-le un feedback de calitate.

Pentru a evita să fie un feedback slab ai nevoie să te detașezi de persoana în cauza, de tot ce are ea bun sau rău, și să îi descrii cât mai în detaliu ce ai observat.

Cu cât descrii mai mult și ii explici pe baza ce ai observat tu începe să se creioneze în mintea persoanei care primește feedback o imagine a ceea ce a făcut.

Când descrii e vital sa vorbește despre acțiunea în sine și despre rezultatele generate de acțiune pentru a  justifica.

Există un principiu care stă la baza tot a tot ce se întâmplă: este vorba de principiu cauză-efect. Este nevoie ca atunci când oferi feedback să descrii cauza și efectul celui căruia îi oferi feedback.

Am văzut oameni care intră direct în rezultate și te toacă pe baza rezultatelor încât ai impresia că ai omorât pe cineva. Asta este o brutalitatea.

În feedback nu dai cu parul. Aici corectezi și încurajezi comportamente pe care vrei să fie replicate.

Oamenii au dorință foarte mare de a descoperi chestii noi despre ei. A descoperi chestii despre tine este un drog foarte puternic. Și asta este foarte bine.

În acest context putem vorbi despre o folosire cât mai deșteaptă a feedbackul pentru a ajuta oamenii să se descopere, să închegăm relații calitative, să devenim mai buni, etc.

3. Feedbackul nu se oferă doar când se cere.

Mi-aș fi dorit și îmi doresc ca atunci când fac greșeli să fiu corectat. Când mi-am început mandatul de președinte am devenit un gardian al valorilor pentru AIESEC.

Când cineva călca strâmb și încălca valorile eram mereu acolo pentru a corecta greșeala și a ajuta omul să înțeleagă unde a greșit și să îl ajut să treacă peste.

Asta intră în contradicție cu ce mi se spunea mie când eram membru în AIESEC că degeaba spun eu că ceva nu e bine pentru că nimeni nu mi-a cerut părerea.

Această abordare este una puerilă și care se bazează pe un fundament greșit. Există momente în care cineva intervine și spune că mergem într-o direcție greșită sau are o părere diferită care poate fi mai bună sau mai rea.

Unde sunt mai multe idei sunt șanse ca ideile să fie fie provocate și la final să reiasă acțiuni mai bune. Deci, logica unora despre feedbackul oferit când se cere este nejustificată. Și asta pentru că nu au înțeles mai nimic.

4. Feedbackul de viitor: feedforward.

Dacă feedbackul se bazează pe ce s-a întâmplat în trecutul apropiat sau îndepărtat, feedforwardul se bazează pe ce se va întâmpla în viitor.

Este o metodă foarte bună de a pune în gardă pe cineva legat de un comportament pe care îl are și pe care dorești să îl corectezi.

Sau este o metodă de a indica unde e nevoie să lucreze pentru a se îmbunătăți și să fie atent pe viitor.

Viața noastră este într-o continuă mișcare și nimic nu stă pe loc. Așa că feedbackul și feedforwardul sunt două instrumente care necesită o îmbinare pentru a putea avea rezultate foarte bune.

Feedforwardul poate fi aplicat pentru a seta foarte clar cadrul pentru acțiunile viitoare. Cadru are nevoie de reguli în care să se desfășoare.

Cine?

Ce?

Unde?

Când?

Sunt întrebări pertinente de adresat pentru a înțelege și clarifica acțiunile și pentru a emite un feedforward de calitate.

Feedforwardul se confundă cu planificarea pentru că folosește aceleași principii. Ajută la a găsi noi drumuri când vine vorba de a trece la următorul pas.

5. Conștientizare și responsabilitate sunt rezultatele feedbackul.

Oferim feedback pentru a ajuta la dezvoltarea persoanei care primește feedback. Dacă se face din răutate sau agresivitate nu își are rostul.

Conștientizarea are rolul de a face omul să perceapă acțiunile sale, să le interiorizeze ca mai apoi devină responsabil de acțiunile viitoare.

Deși pare a fi un proces simplu uneori blocajele emoționale sau stările de euforie pot corupe procesul așa încât să fie dificil de operat.


Există multe locuri în care poți să înveți despre feedback. Feedbackul te ajută să ai relații de calitate cu oamenii din jurul tău și să dezvolți oamenii din jurul tău.

Experiența din facultate te ajută să te formezi profesional. Indiferent de domeniul studiat, feedbackul este un instrument pe care vei fi nevoit să îl folosești la locul de muncă.

Experiența mea profesională am dobândit-o în AIESEC unde am învățat cam tot ce ar trebui să știe un tânăr despre management.

Pentru a trece prin același proces de învățare prin care am trecut și eu în timpul studenției trebuie să faci mai mult decât un student zi de zi.

AIESEC își deschide porțile pentru noile poziții pe care le oferă, iar tu ai oportunitatea de a face parte din cea mai puternică organizație de tineri din lume.

Procesul de selecție va fi unul dur și va necesita pregătire din partea ta. Dar totul începe cu aplicarea ta membru în AIESEC aici.

Related posts

Leave a Comment