3 pași către independența cluburilor din Liga 1

Despre problemele cluburilor din fotbalul românesc se tot vorbește și asta-i și bine și rău. E bine pentru că știm cu toții care-s problemele și rău pentru că ne întunecă mințile și nu mai vedem soluțiile. Eu propun 3 pași către independența cluburilor din Liga 1 și nu numai.

Fotbalul românesc nu e atât de slab pe cât se zice și nici probleme fără rezolvare nu are. Ba mai mult, are probleme pe care orice absolvent, de orice facultate de profil economic din țară le poate rezolva. Mă rog, care să fi trecut și pe la cursuri.

Cei 3 pași către independența cluburilor din Liga 1 sunt.

1. Creșterea volumului de suporteri prezenți pe stadion.

Fie vorba între noi, dar să audă toată suflarea fotbalului românesc, de aici pleacă toate problemele fotbalului românesc. Și când te gândești că-i o problemă de marketing, îți vine să angajezi toți marketerii din România, doar să ne scape de problema spectatorilor.

Acest prim pas se realizează prin două moduri:

1. Atragerea pe stadion a suporterilor.

Aici este problema cea mare a cluburilor: nu știu cum să atragă suporteri și nici nu se gândesc prea mult la asta.

Dacă nu sunt atrași suporteri, clubul moare sau trăiește fix cât consiliile locale sau patronii au ca moft fotbalul. Dar patronii bagă bani doar în cluburi cu o masă mare de suporteri, cum ar fi: Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova, Poli Timișoara.

Deci, atragerea suporterilor pe stadion este cheia către existență și supraviețuirea oricărui club. 

Iar pentru club un număr mare de suporteri pe stadion înseamnă patroni interesați, consiliile locale interesate, bani din abonamente și tickete, încurajarea jucătorilor, sponsori interesați de asocierea imaginii, piață pentru vânzarea materialelor comerciale, etc.

Dar atragerea de suporteri pe stadion se face în timp și cu o strategie deșteaptă. Iar strategia deșteaptă se face cu oameni care înțeleg fenomenul și creează campanii de marketing sub răbdarea managementului cluburilor.

Spun că managementul cluburilor trebuie să aibă răbdare pentru timpul oferă cadru de testare, de implementare, de feedback, de îmbunătățire, de implementare, de feedback, de îmbunătățire și asta, an de an…till the death of the club.

Când mă gândesc să creez o strategie de atragerea suporterilor pe stadion am în tolbă 3 strategii pe care le mulez pe realitatea internă și externă.

Aceste strategii depinde de top managementul clubului.

2. Menținerea lor etapă de etapă.

Analizam prezența pe stadion a unui club din Liga 1 și am observat o chestiune interesantă. Din momentul promovării și până astăzi, an de an, au fost din ce în ce mai puțini spectatori. Mai mult de atât, din prima etapă și până în ultima prezența pe stadion acasă scădea cu câteva zeci de suporteri. În 6 ani, vorbim de o scădere de 1200 de suporteri acasă care înseamnă mai bine de 50%.

Știu, noi suntem încă romanticii fotbalului și noi nu ne gândim la spectatori ca la clienți. De asta nu avem suporteri…pentru că suntem prea neinteresați în a-i înțelege.

A creea strategii de menținere etapă de etapă pe stadion nu intră în nici o strategie a nici unui club de fotbal. Asta face ca stadioanele să fie mai goale etapă de etapă.

Menținerea pe stadion a suporterilor este la fel de importantă precum atragerea lor. Degeaba un club atrage suporteri dacă nu-i face să revină.

Menținerea suporterului etapă de etapă pe stadion se face prin multe metode, dar toate se sprijină pe cel mai important aspect: experiența suporterului pe stadion.

2. Atragerea sponsorilor.

Cei 3 pași către independența cluburilor din Liga 1 depind unul de celălalt. Pasul 2 și 3 sunt dependenți de primul. Primul setează cadrul de joacă.

Atragerea sponsorilor este un proces ce ține de gradul de înțelegere a mediul de business a clubului. Clubul de fotbal este un instrument de dezvoltare a comunității din care face parte. Este un vector important pentru toate părțile interesate ale comunității.

Sponsorii pot lua multe forme: companii, consilii locale, patroni, ONG-uri, etc. Clubul este un instrument prin care organizațiile de mai sus se pot dezvolta.

Orice companiei are un interes pentru care dorește să sponsorizeze un club de fotbal. Nu face acest lucru pentru a salva un club, nu o face pentru că se milogește nu știu ce director, nu o face pentru pomană. Nu, e vorba de business. La fel ca orice afacere din lumea asta.

Companiile au multe motive pentru care doresc să sponsorizeze un club. Aceste motive țin de doi factori:

1. Nevoia sponsorului.

2. Numărul de fani pe care clubul îi atrage la stadion sau în fața TV-ului.

Deci, din nou ne lovim de numărul de fani avut de o echipă. Dar este mult mai mult de atât. Clubul în cauză are un rol în comunitatea sa și prin sponsorizare el dorește să fructifice acel rol al clubului transformându-l în avantaj pentru a-și satisface nevoile.

Pentru a găsi nevoia și pentru a putea propune o rezolvare a nevoii e nevoie de înțelegerea a contextului sponsorului. Care-i o treabă complicată și necesită abilități care nu se găsesc pe tot drumul.

3. Comercializarea materialelor.

Exemple de materiale ce pot fi comercializate.
Imaginează-ți prețul adunat al acestor produse și apoi înmulțește-l cu număr de fani de suporteri. Pentru că acesta ar fi venitul anual al fiecărui club de fotbal.

Succesul acestui pas este direct proporțional cu numărul de suporteri care vin pe stadion etapă de etapă. Cei care vin o singură dată nu vor cumpăra mai nimic.

Cei care vin etapă de etapă acasă sau în deplasare vor folosi materialele pentru a-și demonstra fidelitatea. Iar demonstrarea fidelității se realizează prin simboluri care să reprezinte clubul.

Aceste simboluri pot lua forma tricourilor, hanoracelor, fesurilor, fularelor, mănușilor, steagurilor, etc.

Deci, dacă ești club de fotbal, nu te apuca să comercializezi tot felul de materiale până nu te-ai asigurat că ai suporteri care-ți vin meci de meci la stadion.

În final, cei 3 pași către independența cluburilor din Liga 1 sunt doar chestiuni de bun simț pe care orice club din lume le face.

 

1 Comment

  1. I see interesting content here. Your website can go viral easily, you need some initial traffic only.
    There is a sneaky method to get massive traffic from social sites.
    Search in google for; Twinor’s strategy

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.